Publicată în Monitorul Oficial nr.473 din 06.05.2021
”(20) Curtea a reținut că, în practică se invocă uneori de către avocați neîndeplinirea obligației de substituire prin aceea că cei pe care îi reprezintă refuză să fie asistați de un alt avocat sau că niciun coleg avocat nu a dorit să îi substituie, din varii motive: complexitatea dosarului, lipsa de timp etc. Cu toate acestea, reglementarea legală oferă cadrul necesar pentru un avocat diligent să își poată asigura substituirea în cvasitotalitatea situațiilor. Astfel, în ceea ce privește opunerea clientului de a fi asistat/reprezentat la un termen de un alt avocat cu care el nu a încheiat un contract de asistență juridică, aceasta poate fi depășită în condițiile în care cu ocazia încheierii contractului de asistență juridică/reprezentare avocatul propune includerea unei clauze potrivit căreia, în caz de imposibilitate temporară de exercitare a mandatului dat, clientul va fi de acord cu substituirea de către un alt avocat, desemnat de avocatul titular. Dreptul părții în proces de a fi asistată de un anume avocat se întinde până la limita la care intră în conflict cu interesul general al parcurgerii cu celeritate a procesului. În ceea ce privește imposibilitatea găsirii unui avocat substituent, Curtea a reținut că acest aspect ține de modul de organizare a profesiei de avocat, legea specială cuprinzând dispoziții de organizare colectivă care ar presupune susținerea reciprocă a avocaților în astfel de situații.”
DECIZIA nr.20
din 19 ianuarie 2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.283 alin.(3) și ale art.284 din Codul de procedură penală
Publicată în Monitorul Oficial nr.473 din 06.05.2021
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.283 alin.(3) și ale art.284 alin.(1)-(5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dănuț Radu Țuluca în Dosarul nr.3182/104/2015/a20 al Tribunalului Olt – Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.619D/2018.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a trimis la dosarul cauzei un punct de vedere prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr.353 din 11 mai 2017, Decizia nr.675 din 6 noiembrie 2018 și Decizia nr.561 din 26 septembrie 2019.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 18 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr.3182/104/2015/a20, Tribunalul Olt – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.283 alin.(3) și ale art.284 alin.(1)-(5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dănuț Radu Țuluca într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a unei amenzi judiciare promovată de autorul excepției.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la prevederile art.283 alin.(3) din Codul de procedură penală, se susține că acestea încalcă principiul legalității incriminării și a pedepsei, precum și prevederile art.36 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât legiuitorul nu a prevăzut niciun criteriu conform căruia să poată fi apreciat caracterul nejustificat al lipsei avocatului de la procedura de soluționare a cauzei. Este invocată starea de fapt din cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, arătându-se că autorul excepției a lipsit de la un termen întrucât, în aceeași zi, la aceeași oră, a asigurat apărarea altor doi inculpați la o instanță superioară; cu toate că, pentru acest motiv, a formulat cerere de amânare a cauzei, a fost amendat de către instanța de judecată. Se susține că inexistența unei definiții legale a sintagmei „lipsa nejustificată” face ca prevederile art.283 alin.(3) din Codul de procedură penală să fie lipsite de claritate, precizie și previzibilitate și permite organelor judiciare să extindă, în mod arbitrar, sfera sa de aplicare.
6. În ceea ce privește dispozițiile art.284 din Codul de procedură penală, în mod similar criticilor formulate cu privire la art.283 alin.(3) din Codul de procedură penală, se susține că legiuitorul nu a prevăzut criteriile legale conform cărora poate fi apreciată lipsa „justificată” a avocatului de la procedurile judiciare. Se susține că sintagma „când se consideră justificată”, din cuprinsul alin.(3) al art.284 din Codul de procedură penală, lipsește prevederile legale de claritate, precizie și previzibilitate, care, pentru acest motiv, contravin principiului legalității incriminării și a pedepsei, precum și prevederilor art.36 alin.(1) din Legea nr.24/2000. Se susține, totodată, că legiuitorul nu a reglementat o veritabilă cale de atac împotriva încheierii prin care se dispune amenda judiciară, evitând să utilizeze termeni specifici precum „contestație”, „plângere” sau „acțiune în anulare”, prevăzând doar că în ipoteza analizată poate fi formulată o cerere, care este soluționată, conform art.284 alin.(2) din Codul de procedură penală, printr-o încheiere definitivă. Se susține că, în lipsa reglementării unei căi de atac împotriva încheierii anterior arătate, prevederile art.284 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală. Se susține, de asemenea că prevederile art.284 alin.(3) din Codul de procedură penală sunt discriminatorii, întrucât lasă la aprecierea discreționară a instanței anularea sau reducerea amenzii, atunci când persoana amendată justifică de ce nu şi-a putut îndeplini obligația.
7. Tribunalul Olt – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Referitor la art.284 alin.(1)-(3) și (5) din Codul de procedură penală se susține că legiuitorul poate stabili prin lege procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac împotriva încheierilor și a hotărârilor judecătorești, fără ca prin această posibilitate să fie încălcate prevederile constituționale și convenționale invocate de autorul excepției. În privința dispozițiilor art.283 alin.(3) din Codul de procedură penală, este invocată Decizia Curții Constituționale nr.353 din 11 mai 2017.
8. Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispozițiilor art.146 lit.d) din Constituție, precum şi ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art.283 alin.(3) și ale art.284 alin.(1)-(5) din Codul de procedură penală. Din analiza dispozițiilor legale criticate, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate prevederile art.283 alin.(3) și art.284 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
⦁ Art.283 alin.(3): „Lipsa nejustificată a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fără a asigura substituirea, în condiţiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apărarea, în condiţiile în care s-a asigurat exercitarea deplină a tuturor drepturilor procesuale, se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei. Baroul de avocaţi este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului.”;
⦁ Art.284: „(1) Amenda se aplică de organul de urmărire penală prin ordonanţă, iar de judecătorul de drepturi şi libertăţi, de judecătorul de cameră preliminară şi de instanţa de judecată, prin încheiere.
(2) Persoana amendată poate cere anularea ori reducerea amenzii. Cererea de anulare sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare.
(3) Dacă persoana amendată justifică de ce nu şi-a putut îndeplini obligaţia, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate dispune anularea ori reducerea amenzii.
(4) Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin ordonanţă va fi soluţionată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheiere.
(5) Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin încheiere va fi soluţionată de un alt judecător de drepturi şi libertăţi, respectiv de un alt judecător de cameră preliminară ori de un alt complet, prin încheiere.”
12. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3), (4) și (5) cu privire la statul român, ale art.11 alin.(2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, ale art.20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art.24 alin.(1) cu privire la dreptul la apărare, ale art.148 alin.(2) și (4) referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum și dispozițiilor art.6 și art.7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art.283 alin.(3) din Codul de procedură penală au mai constituit obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțată, în acest sens, Decizia nr.561 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.886 din 10 noiembrie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale anterior menționate.
14. Prin decizia mai sus invocată, Curtea a constatat că dispozițiile art.283 alin.(3) din Codul de procedură penală sunt în acord cu prevederile art.1 alin.(3), (4) și (5) și ale art.24 alin.(1) din Constituție, precum și cu dispozițiile art.6 și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
15. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că dispozițiile art.283 din Codul de procedură penală prevăd structura de bază a conținutului abaterilor judiciare (respectiv fapta persoanei care, fiind obligată printr-o dispoziție a legii procesual penale sau a unei legi speciale să îndeplinească o anumită activitate procesuală ori să se abțină de la îndeplinirea unei activități contrare acesteia, cu știință, nu a îndeplinit-o sau a îndeplinit-o fără respectarea condițiilor prevăzute de lege), iar acest conținut se poate completa cu alte norme procesuale. Prin urmare, prevederile art.283 din Codul de procedură penală au caracter de norme generale, care se întregesc prin alte norme procedurale. Astfel, legiuitorul a identificat o serie de cazuri de neîndeplinire a obligațiilor procesuale sau de îndeplinire a lor cu nerespectarea exigențelor legale, între care se regăsește art. 283 alin.(3) din Codul de procedură penală referitor la lipsa nejustificată a avocatului ales sau numit din oficiu, fără a asigura substituirea, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apărarea.
16. Cât privește această abatere judiciară, Curtea a constatat că legiuitorul a urmărit să sancționeze comportamentul abuziv al apărătorului ales sau desemnat din oficiu. Mai mult, potrivit art. 40 alin.(1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.98 din 7 februarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, „Avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredințate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanțele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituții, conform mandatului încredințat, să manifeste conștiinciozitate și probitate profesională, să pledeze cu demnitate față de judecători și de părțile din proces, să depună concluzii scrise sau note de ședință ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanța de judecată dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară.”
17. Curtea a constatat că, în procesul penal, neîndeplinirea acestei obligații are consecințe atât asupra situației părții sau persoanei reprezentate, cât și asupra procesului penal în ansamblu, cu precădere în cazurile în care asistența juridică este obligatorie potrivit art.90 și art.93 alin.(4) din Codul de procedură penală. Din această perspectivă este evident că nu există nicio diferență cu privire la faptul că avocatul care lipsește nejustificat este ales sau numit din oficiu.
18. Potrivit art.88 alin.(3) din Codul de procedură penală, avocatul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistența juridică a părților ori a subiecților procesuali principali. De aceea, în cazul în care se află în imposibilitate temporară de a-și onora mandatul, avocatul este obligat să ia măsuri pentru substituirea sa la termenul la care lipsește.
19. De asemenea, Curtea a reținut că legiuitorul a prevăzut, pe lângă posibilitatea răspunderii disciplinare a avocatului, sancționarea avocatului care nu și-a îndeplinit obligația profesională prin aplicarea unei amenzi judiciare. Împrejurarea că avocatul nu a obținut acordul clientului pentru posibilitatea substituirii nu echivalează cu absența justificată, deoarece raporturile contractuale dintre avocat și client nu pot duce la paralizarea procedurilor judiciare. Drept urmare, simpla imposibilitate justificată de prezentare nu este suficientă pentru înlăturarea abaterii (cum ar fi faptul că avocatul în cauză trebuie să fie prezent în fața altei instanțe), întrucât avocatul trebuie să indice motivul care a stat la baza acestei imposibilități (de exemplu, termenul de la altă instanță are ca obiect propunerea de arestare preventivă, care nu putea fi în mod rezonabil prevăzută de avocat). Așa fiind, dacă avocatul cunoștea existența imposibilității de prezentare și a avut un termen rezonabil pentru a-și asigura substituirea, simpla justificare a imposibilității de prezentare va fi sancționată cu amendă judiciară.
20. Curtea a reținut că, în practică se invocă uneori de către avocați neîndeplinirea obligației de substituire prin aceea că cei pe care îi reprezintă refuză să fie asistați de un alt avocat sau că niciun coleg avocat nu a dorit să îi substituie, din varii motive: complexitatea dosarului, lipsa de timp etc. Cu toate acestea, reglementarea legală oferă cadrul necesar pentru un avocat diligent să își poată asigura substituirea în cvasitotalitatea situațiilor. Astfel, în ceea ce privește opunerea clientului de a fi asistat/reprezentat la un termen de un alt avocat cu care el nu a încheiat un contract de asistență juridică, aceasta poate fi depășită în condițiile în care cu ocazia încheierii contractului de asistență juridică/reprezentare avocatul propune includerea unei clauze potrivit căreia, în caz de imposibilitate temporară de exercitare a mandatului dat, clientul va fi de acord cu substituirea de către un alt avocat, desemnat de avocatul titular. Dreptul părții în proces de a fi asistată de un anume avocat se întinde până la limita la care intră în conflict cu interesul general al parcurgerii cu celeritate a procesului. În ceea ce privește imposibilitatea găsirii unui avocat substituent, Curtea a reținut că acest aspect ține de modul de organizare a profesiei de avocat, legea specială cuprinzând dispoziții de organizare colectivă care ar presupune susținerea reciprocă a avocaților în astfel de situații.
21. Totodată, cu privire la teza refuzului nejustificat de a asigura apărarea, Curtea a constatat că legea se referă la asigurarea exercitării atât a drepturilor părții pe care o asistă, cât și a drepturilor procesuale proprii ale avocatului. În ceea ce privește constatarea acestei abateri judiciare, dificultatea constă în divergența de apreciere între avocat și organul judiciar, primul susținând că nu i s-a asigurat exercitarea deplină a drepturilor, iar cel de-al doilea apreciind că aceste drepturi sunt asigurate. De exemplu, avocatul susține că timpul stabilit pentru a studia dosarul cu propunerea de arestare preventivă nu îi este suficient pentru a asigura o apărare efectivă, pe când judecătorul apreciază invers. În acest caz, va fi avută în vedere situația concretă, cum ar fi volumul actelor de studiat, împrejurarea că avocatul a asistat anterior la efectuarea unora dintre aceste acte sau cunoștea dosarul de la debut, complexitatea cauzei etc. Pentru a asigura contradictorialitatea și transparența măsurii luate, organul judiciar va indica în motivarea ordonanței sau a încheierii elementele de fapt care au format convingerea că exercitarea drepturilor procesuale a fost asigurată și că refuzul de a asigura apărarea este nejustificat.
22. De aceea, Curtea a reținut că, spre deosebire de vechea reglementare din Codul de procedură penală din 1968, în prezent, amenda judiciară poate fi aplicată numai dacă s-a asigurat exercitarea deplină a tuturor drepturilor procesuale. Acest fapt este de natură a conferi părții interesate manifestarea accesului la justiție în limitele art.6 — Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar aprecierea exercitării depline a garanțiilor procesuale depinde de ceea ce se pretinde a fi nerespectat, cum ar fi, în speță, nerespectarea dispozițiilor art.109 alin.(2) din Codul de procedură penală cu privire la dreptul suspectului/inculpatului de a se consulta cu avocatul său atât înainte, cât și în cursul audierii.
23. Așa fiind, Curtea a conchis că textul legal criticat a fost redactat cu suficientă claritate și precizie, în așa fel încât destinatarii săi să cunoască caracterul prohibit al unui anumit comportament procesual. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, instanța de contencios constituțional a constatat că, în jurisprudența sa, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre (a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, și Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). Totodată, drept consecință logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). Rezultă că interpretarea acestor norme depinde de practică și nu încape îndoială că instanțele interne sunt cele mai în măsură să examineze și să interpreteze legislația națională; o astfel de interpretare nu este în sine incompatibilă cu art.7 din Convenție [a se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 1999 pronunțată în Cauza García Ruiz împotriva Spaniei, paragraful 28, Hotărârea din 22 martie 2001, pronunțată în Cauza Streletz, Kessler și Krenz împotriva Germaniei, paragraful 50, și Hotărârea din 10 mai 2012 pronunțată în Cauza Sud Fondi S.r.l. și alții, paragraful 108].
24. De aceea, instanța de contencios constituțional nu a putut reține critica potrivit căreia destinatarii dispozițiilor legale criticate nu își pot adapta conduita în funcție de conținutul lor, deoarece acestea sunt suficient de clare și de previzibile, sens în care este evident că un avocat, indiferent că este ales sau numit din oficiu, nu trebuie să lipsească în mod nejustificat, fără a-și asigura substituirea. Totodată, modalitatea de reținere a unor cazuri concrete ca fiind cazuri de lipsă justificată a avocatului reprezintă un aspect ce intră în atributul exclusiv al instanțelor de judecată și, de aceea, în aceste situații, suplețea legii este de preferat, întrucât nu se poate stabili aprioric totalitatea împrejurărilor care ar putea intra sau nu în categoria abaterii judiciare respective.
25. Totodată, Curtea Constituțională a constatat că nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia prin dispozițiile legale criticate este afectat dreptul la un proces echitabil. Dimpotrivă, partea interesată se poate adresa unui alt judecător de drepturi și libertăți/judecător de cameră preliminară/complet în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței/încheierii de amendare, în vederea anulării sau reducerii amenzii aplicate. Așadar, din perspectivă constituțională, dispozițiile legale criticate garantează persoanei amendate o judecată imparțială în cadrul unui proces echitabil, având deplina posibilitate de a se apăra singură ori de a-și angaja un avocat ales în acest sens.
26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica această jurisprudență, atât soluția, cât și considerentele deciziei mai sus invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
27. Distinct de cele reținute prin jurisprudența mai sus menționată și în acord cu cele reținute prin aceasta, referitor la lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care se dispune amenda judiciară prevăzută la art.283 alin.(3) din Codul de procedură penală, Curtea reține că posibilitatea de a cere anularea ori reducerea amenzii, conform art.284 alin.(2) din Codul de procedură penală, constituie un mijloc juridic ce asigură verificarea încheierii astfel pronunțate sub aspectul caracterului său justificat și al cuantumului acesteia, de către un alt judecător de drepturi şi libertăţi, de un alt judecător de cameră preliminară sau de un alt complet de judecată decât cel care a dispus amenda, în funcție de etapa procesuală în care aceasta a fost aplicată. Or, această soluție juridică este de natură a asigura dreptul la un proces echitabil al persoanei amendate, din perspectiva posibilității contestării amenzii judiciare ce face obiectul analizei.
28. În ceea ce privește asigurarea dublului grad de jurisdicție, acesta este aplicabil doar în cauzele penale ce au ca obiect soluționarea raportului penal de conflict. Însă, prin încheierea prevăzută la art.284 alin.(4) și (5) din Codul de procedură penală, instanța de judecată nu dispune cu privire la vinovăția unei persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, motiv pentru care principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală nu este aplicabil în prezenta cauză. Curtea reține, însă, că standardul dublului grad de jurisdicție nu este reglementat de dispozițiile art.6 și 7 din Convenție, invocate de autorul excepției, acesta fiind prevăzut de dispozițiile art.2 din Protocolul nr.7 la Convenție.
29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
Decide:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dănuț Radu Țuluca în Dosarul nr.3182/104/2015/a20 al Tribunalului Olt – Secția penală și constată că dispozițiile art.283 alin.(3) și ale art.284 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Olt – Secția penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2021.
Toate drepturile rezervate